-Ohh nu! E trecut de ora 13:00 si noi inca nu am ajuns!...Sefu’ o sa ne omoare.Trebuie sa scapam din aglomeraita asta! Alex…urmeaza-ma.
-Pe unde vrei sa mergi ma!? Ai innebunit? Eu raman aici astept sa se elibereze drumul! Stai si tu aici…tampitule!
Era ora de varf in Bucuresti iar eu si Alex inca ne chinuiam sa ajungem la munca.Eram aproape, mai aveam doar doua statii de mers,insa un accident grav blocase intersectia dintre Victoriei si Balcescu. Eu nu am mai avut rabdare, am coborat din autobuzul aglomerat, unde nu mai puteam suporta putoarea care isi facuse drum,prin aer, pana la narile mele. Nu stiu daca era de la boschetarul din fata mea pe care tocmai il prinsese controlorul, sau daca era cainele de la picioarele mele care “uda” piciorul domnului din stanga mea, un domn lipsit de orice interes pentru viata asta mizerabila, ce se holba la geamul murdar al autobuzului prin care abia se mai vedea Soarele. Era o zi ingrozitoare in Bucuresti. Soarele ardea tot ce ii iesea in cale. Incalzise atat de tare cimentul ,incat va spun,mai lipseau ouale si sunculita, care cu siguranta s-ar fi prajit mai bine ca intr-o tigaie.M-am chiorat si eu spre un panou termic, sa vad, asa, de curiozitate, la ce temperatura isi propusese D-zeu sa ne arda in acea minunata zi de vineri? In orice caz...va spun...in autobuz aveai senzatia ca toti cei nouazeci si ceva de pasageri nu auzisera de deodorant in viata lor sau macar de apa si sapun,…aţi trecut si voi prin asta...nu?
George, ajungand la capatul asteptarilor, ii sopteste la un moment dat lui Alex:
-Tu chiar mai suporti mirosul asta?Eu nu mai pot!
-Ma da’ sensibil te-a mai facut mata !Stiu ca pute ca dracu si da am transpirat ca un porc in calduri …dar acum ce vrei sa fac?!Asta e…
-Hai sa o luam din loc !Sa mergem… Hai odata!
-N-ai decat sa pleci!Eu nici nu am de gand sa ma misc de pe scaunul asta!
-Bine…treaba ta...stai aici pe pielea ta.(in gandul lui: "Mortii matii de prost!")
In secunda urmatoare m-am ridicat, si fara nici cea mai mica retinere am inceput sa-mi fac loc prin multime, intr-un mod mai mult sau mai putin agresiv. Mari probleme mi-a facut soferul care nu vroia nici in ruptul capului sa imi deschida usa, insa odata ce i-am intins bacnota de 10 RON nu a mai stat pe ganduri. Odata iesit, privirea mi s-a indreptat spre sediul ziarului unde lucram.Se vedea foarte bine din locul in care ma aflam. Acolo trebuia sa ajung in urmatoarele 5 minute altfel urma sa am probleme cu seful meu care ma "iubea" asa de mult.Aveam un post bun,de ziarist, platit destul de bine si nu aveam de gand sa il pierd din cauza unui accident din trafic, care nu a cauzat altceva decat o harababura, intr-un oras in care haosul era deja ceva ce nu lipsea nici in Sfanta zi de Duminică.
In fuga mea olimpica spre munca,trecusem si pe langa locul incidentului. Singura victima era se pare si cea care provocase totul. Cineva se aruncase de la etaj. Imprudenta acelei persoane a determinat cinci masini sa provoace, probabil, pagube de milioane. Una dintre masini intrase intr-un magazin de dulciuri,unul din acelea la vitrina caruia mereu gasesti copii salivand, milogindu-se in ultimul hal, doar pentru ca bunicul lor zgarcit sa le cumpere un „Chupa-Chups”sau ceva acolo o guma "TURBO":)) ( va amintiti?), singura acadea care era capabila sa ridice un zambet pe chipul palid, parca sters de razele soarelui, al micutilor!
Doua din masinile implicate in accident erau undeva pe langa un hidrant, amandoua distruse in proportie de ...ce sa mai...erau praf. Salvarea sosise, iar victima fusese imediat acoperita, asta din cauza imaginii neplacute pe care martorii si ceilalti cetateni erau obligati sa o vada, avand in vedere ca sinucigasa sarise de la etajul 37. Infiorator! Stiu! Raspunsul la intrebarea care va trece acum probabil in minte este DA! O vazusem inainte sa vina salvarea,avusesem aceasta neplacere. Vazusem ca jumatate din craniu era strivit, parca pleznit cu un topor de snitzele pe cimentul proaspat pus. Impactul cu solul fusese atat de mare incat oasele coloanei vetebrale au fost pur si simplu pulverizate,iar sangele ce se scurgea inspre canale era aidoma unui izvor, izvor al mortii, izvor prin care, ultimele picaturi de vieta se scurgeau si dadeau atmosferei un aer atat de rece incat Soarele si insasi mania lui Dumnezeu nu mai aveau nici un efect asupra noastra, a pacatosilor. Simteam cum parca inlauntrul meu sufla un vant rece si uscat, asemeni Crivatului din indepartata Siberie si ca trebuia neaparat sa imi continui drumul.
Nu mai era timp de pierdut...trebuia sa ajung la lucru.Am inceput sa alerg din nou si in mod miraculos reusisem sa ajung inaintea sefului meu, care si el fusese blocat in trafic.
TO BE CONTINUED...
-Pe unde vrei sa mergi ma!? Ai innebunit? Eu raman aici astept sa se elibereze drumul! Stai si tu aici…tampitule!
Era ora de varf in Bucuresti iar eu si Alex inca ne chinuiam sa ajungem la munca.Eram aproape, mai aveam doar doua statii de mers,insa un accident grav blocase intersectia dintre Victoriei si Balcescu. Eu nu am mai avut rabdare, am coborat din autobuzul aglomerat, unde nu mai puteam suporta putoarea care isi facuse drum,prin aer, pana la narile mele. Nu stiu daca era de la boschetarul din fata mea pe care tocmai il prinsese controlorul, sau daca era cainele de la picioarele mele care “uda” piciorul domnului din stanga mea, un domn lipsit de orice interes pentru viata asta mizerabila, ce se holba la geamul murdar al autobuzului prin care abia se mai vedea Soarele. Era o zi ingrozitoare in Bucuresti. Soarele ardea tot ce ii iesea in cale. Incalzise atat de tare cimentul ,incat va spun,mai lipseau ouale si sunculita, care cu siguranta s-ar fi prajit mai bine ca intr-o tigaie.M-am chiorat si eu spre un panou termic, sa vad, asa, de curiozitate, la ce temperatura isi propusese D-zeu sa ne arda in acea minunata zi de vineri? In orice caz...va spun...in autobuz aveai senzatia ca toti cei nouazeci si ceva de pasageri nu auzisera de deodorant in viata lor sau macar de apa si sapun,…aţi trecut si voi prin asta...nu?
George, ajungand la capatul asteptarilor, ii sopteste la un moment dat lui Alex:
-Tu chiar mai suporti mirosul asta?Eu nu mai pot!
-Ma da’ sensibil te-a mai facut mata !Stiu ca pute ca dracu si da am transpirat ca un porc in calduri …dar acum ce vrei sa fac?!Asta e…
-Hai sa o luam din loc !Sa mergem… Hai odata!
-N-ai decat sa pleci!Eu nici nu am de gand sa ma misc de pe scaunul asta!
-Bine…treaba ta...stai aici pe pielea ta.(in gandul lui: "Mortii matii de prost!")
In secunda urmatoare m-am ridicat, si fara nici cea mai mica retinere am inceput sa-mi fac loc prin multime, intr-un mod mai mult sau mai putin agresiv. Mari probleme mi-a facut soferul care nu vroia nici in ruptul capului sa imi deschida usa, insa odata ce i-am intins bacnota de 10 RON nu a mai stat pe ganduri. Odata iesit, privirea mi s-a indreptat spre sediul ziarului unde lucram.Se vedea foarte bine din locul in care ma aflam. Acolo trebuia sa ajung in urmatoarele 5 minute altfel urma sa am probleme cu seful meu care ma "iubea" asa de mult.Aveam un post bun,de ziarist, platit destul de bine si nu aveam de gand sa il pierd din cauza unui accident din trafic, care nu a cauzat altceva decat o harababura, intr-un oras in care haosul era deja ceva ce nu lipsea nici in Sfanta zi de Duminică.
In fuga mea olimpica spre munca,trecusem si pe langa locul incidentului. Singura victima era se pare si cea care provocase totul. Cineva se aruncase de la etaj. Imprudenta acelei persoane a determinat cinci masini sa provoace, probabil, pagube de milioane. Una dintre masini intrase intr-un magazin de dulciuri,unul din acelea la vitrina caruia mereu gasesti copii salivand, milogindu-se in ultimul hal, doar pentru ca bunicul lor zgarcit sa le cumpere un „Chupa-Chups”sau ceva acolo o guma "TURBO":)) ( va amintiti?), singura acadea care era capabila sa ridice un zambet pe chipul palid, parca sters de razele soarelui, al micutilor!
Doua din masinile implicate in accident erau undeva pe langa un hidrant, amandoua distruse in proportie de ...ce sa mai...erau praf. Salvarea sosise, iar victima fusese imediat acoperita, asta din cauza imaginii neplacute pe care martorii si ceilalti cetateni erau obligati sa o vada, avand in vedere ca sinucigasa sarise de la etajul 37. Infiorator! Stiu! Raspunsul la intrebarea care va trece acum probabil in minte este DA! O vazusem inainte sa vina salvarea,avusesem aceasta neplacere. Vazusem ca jumatate din craniu era strivit, parca pleznit cu un topor de snitzele pe cimentul proaspat pus. Impactul cu solul fusese atat de mare incat oasele coloanei vetebrale au fost pur si simplu pulverizate,iar sangele ce se scurgea inspre canale era aidoma unui izvor, izvor al mortii, izvor prin care, ultimele picaturi de vieta se scurgeau si dadeau atmosferei un aer atat de rece incat Soarele si insasi mania lui Dumnezeu nu mai aveau nici un efect asupra noastra, a pacatosilor. Simteam cum parca inlauntrul meu sufla un vant rece si uscat, asemeni Crivatului din indepartata Siberie si ca trebuia neaparat sa imi continui drumul.
Nu mai era timp de pierdut...trebuia sa ajung la lucru.Am inceput sa alerg din nou si in mod miraculos reusisem sa ajung inaintea sefului meu, care si el fusese blocat in trafic.
TO BE CONTINUED...
No comments:
Post a Comment